Activitate in cadrul proiectului „Satul românesc-vatră a Bisericii

27 05 2019

Elevii clasei a VI-a C desfășoară mai multe activități în cadrul proiectului județean „Satul românesc-vatră a Bisericii” cu elevii Școlii Gimnaziale Plopana. Mai întâi, în data de 27 mai 2019, elevii de la Plopana au venit la noi în școală pentru a participa împreună cu elevii clasei a VI-a C la o oră de religie, după care au vizitat împreună Biserica Precista și ruinele fostei curți domnești, Biserica „Sf. Nicolae” și Catedrala „Înălțarea Domnului”.

Prin această activitate, elevii au avut prilejul să valorifice practic cunoștințele dobândite în timpul orei. Ambele colective au fost însoțite pe tot parcursul activității de către diriginții și profesorii lor de religie.

Reclame




Proiecte ale elevilor școlii la Conferința Internațională de Științe Aplicate, a 11-a ediție, mai 2019

26 05 2019

Universitatea ,,Vasile Alecsandri” Bacău a organizat a 11-a ediție a Conferinței Internaționale de Științe Aplicate, unde elevii școlii noastre s-au înscris cu cinci proiecte pe teme de chimie. În final am prezentat patru proiecte, două dintre ele fiind apreciate și premiate de către juriul secțiunii.

Proiectele au necesitat muncă de documentare și experimentare în realizarea rezumatelor care au fost publicate într-un volum de rezumate al CISA,  dar  și creativitate în realizarea posterelor și a machetei din piese lego.

Lucrările prezentate au avut următoarele teme și a fost rezultatul muncii în echipă a unor elevi de la clasa a VII-a A, dornici de cunoaștere:

  1. Oxigenul și viața-elevi Spătaru Raffaella, Chiriță Rareș și Calapod Ștefan;
  2. A, B, C-ul sănătății-elevi Rusu Miruna, Droangă Raluca, Ilaș Isabela;
  3. Medicina naturii-elevi Lungu Bogdana și Baltariu George;
  4. Algele marine, proteinele viitorului-elevi Movileanu Daria, Tănăselea Raluca și Chicuș Maria.

În urma jurizării proiectelor, lucrarea ,,A, B, C-ul sănătății” a obținut premiul III, iar lucrarea ,,Oxigenul și viața” a obținut un premiu special.

Prof. Grety Irina Moroi





Isabela Ilas-Laureat la Olimpiada Nationala de Religie

10 05 2019

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, sub directa coordonare a pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu, Inspector şcolar de specialitate pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău, şi însoţiţi de dna profesoară  Maria Manula Neculcea, director al Şcolii Gimnaziale ”C. Platon” din  Bacău, tinerii elevi ai Eparhiei Romanului şi Bacăului au reuşit să obţină sapte premii, şi unul dintre cele mai bune rezultate din istoria participării lor la această etapă a competiţiei, la cea de-a XI-a ediţie a Olimpiadei Naţionale de Religie, desfăşurată în perioada 1-5 mai 2019, la Oradea. Intre acesti elevi, pe un loc meritoriu s-a situat si eleva Ilaș Isabela Andreea Maria, clasa a VII-a A, care a obținut mențiune.