Vernisajul expozitiei „Biserica neamului meu”

17 04 2018

Luni, 16 aprilie 2018, a avut loc la scoala noastra vernisajul expoziţiei lucrărilor elevilor înscrişi la Concursul judeţean „Biserica neamului meu”. Ajuns la a treia ediţie, acest concurs, organizat de Asociaţia Profesorilor de Religie „Sf. Paraschiva” Bacău şi Scoala Spiru Haret Bacau, are ca temă „Biserica şi Marea Unire” şi s-a dorit a fi o modalitate prin care elevii şi profesorii celebrează, împreună, cei 100 de ani de la Marea Unire din 1918. Invitat la vernisaj, prof. Iulian Bucur, de la Complexul Muzeal „I. Antonescu” Bacău, a prezentat importanța reprezentării artistice a Centenarului la elevi, dar a apreciat și inițiativa acestui concurs. „Apreciez ideea profesorilor care îi îndeamnă pe elevi să gândească și să realizeze vizual idei abstracte. Copiii au arătat, prin lucrările lor, imaginație, dezinvoltură, spontaneitate, au reușit să transmită idei în fața cărora, noi, oamenii maturi, avem, poate, prejudecăți. Dar ei au arătat că nu au aceste probleme, s-au exprimat liber și frumos, fără frică, în a pune în scenă această idee a României Mari”, a declarat pentru Deșteptarea, Iulian Bucur.
Concursul a fost structurat pe trei secţiuni: creaţie plastică, creaţie literară şi power point. Au fost evaluate peste 150 de lucrări de la cele trei secţiuni de către echipe de profesori din mai multe arii curriculare pentru că tema concursului presupune şi modalităţile de abordare interdisciplinare.
articol ziarul Desteptarea

Reclame




Ambasadorii utilizării eficiente a energiei

17 04 2018

Proiectul “Eco – Eficient” și-a propus creșterea nivelului de educație privind utilizarea eficientă a energiei în comunitate. Inovarea civică în acest proiect este reflectata și de “vehicolul de comunicare” folosit, respectiv copiii care vor transmite mesajul in comunitate, prin interactiune cu familia, prietenii, vecinii si cunoscutii lor. Obiectivele proiectului au fost:
• Cresterea gradului de informare si educare a unui numar de 30 de profesori de gimnaziu cu privire la aspectele legate de consumul de energie si impactul acestuia asupra mediului in 5 localitati din Romania si in municipiul Bucuresti;
• Imbunatatirea abilitatilor a 600 de elevi de gimnaziu cu privire la utilizarea eficienta a energiei;
• Cresterea gradului de constientizare a comunitatilor locale privind consumul durabil de energie prin intermediul elevilor, in 5 localitati din Romania si in municipiul Bucuresti.
Dintre participanții școlii noastre la Concursul Național ”Ambasadorii utilizării eficiente a energiei”, eleva Avrămescu Ada, din clasa a VI-a C, a obținut premiul special de originalitate, primind o tabletă.
Felicitări copiilor și profesorilor implicați!





CONCURS DE CREATIVITATE- PET CAP

17 04 2018

În cadrul unui proiect de educație ecologică, elevii au fost provocați să demonstreze cât de creativi pot fi cu capacele bidoanelor din plastic. Anul acesta tema fiind ANUL CENTENAR. Sub îndrumarea profesoarei Carmen Azoiței, echipajul școlii format din elevele: Andrei Raluca, Anamaria Boboc, Alexandra Nanu, Monica tarhon și Daria Vasilca, a realizat un mozaic cu simbolurile Unirii din 1918. Din 30 de echipaje participante, echipajul școlii a obținut premiul I.