Ziua Națională serbată la Școala Gimnazială „Spiru Haret” Bacău

30 11 2017

Ziua de marți, 28 noiembrie 2017 a fost dedicată celebrării Zile Naționale a României, printr-o serie de activități specifice: vizionare film istoric (clasa a VIII-a A), prezentarea importanței Zilei Naționale de către profesorul de istorie, intonare de cântece patriotice (corul Școlii), exprimarea sentimentelor personale prin citirea compunerilor și versurilor compuse pentru această ocazie, îmbrăcarea costumului popular și expoziția de produce culinare, care a pus pe jar întreg gimnaziu.

Reclame




Proiectul „Strămoşii mei”

30 11 2017

Direcția Județeană pentru Cultură Bacău a iniţiat, organizat şi îndrumat Proiectuleducaţional „Centenarul Unirii. Strămoșii mei – Eroii”, desfăşurat în perioada februarie 2017 (debutul proiectului educațional) și sfârșitul lunii noiembrie 2017. Vernisarea expoziției „Strămoșii mei – Eroii” a avut loc joi, 30.11.2017, ora 10.00, la sediul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău,

Prin acest proiectul educațional, elevii din Şcoala Gimnazială „Spiru Haret” Bacău au fost încurajați să afle numele străbunicilor eroi, căzuți la datorie sau participanți la Primul Război Mondial și să prezinte arborele genealogic și cronica de familie. Identificarea de medalii și decorații, a scrisorilor, a fotografiilor, a altor obiecte provenite de pe front, dar și consemnarea actelor de vitejie, prin brevetele acordate, în timpul sau în perioada care a urmat războiului – au constituit demersuri educaționale de cercetare și meditație asupra moștenirii lăsate de înaintași, conștientizarea jertfei eroilor pentru întregirea patriei și eliberarea de sub jugul puterilor asupritoare ale poporului.
Elevii școlii noastre, Doboșeru Bogdan, cls. a V-a A, Conțu Alesia, Găitan Alexandra, Grigoraș Delia, cls. a V-a C, Movileanu Daria, cls. a VI-a A, Drob Mario, Mavrichi Mara, cls. a VI-a B, Moisă Radu, Solomon Valentin, cls. a VII-a A, Horoiu Maria, Cărăbăț Teodor, Filon Denisa, cls. a VII-a B, Elesei Matei, Busuioc George, Popa Alex, cls, a VII-a C, Boboc Anamaria, Florea Ioana, clasa a VIII-a A și Marin Teodora, cls. a VIII-a B, îndrumați de profesorii Gabriela Veliche, Simona Sachelaru, Florentina Ambrosie, Alexandru Lupu, Ramona Cioarec, Gianina Eustina Damaschin, Ana Maria Bersan și Teodora Plaeșu au demonstrat prin lucrările lor deosebite ce înseamnă munca de calitate, implicarea și recunoștința față de eroii neamului.





BALUL TOAMNEI, a treia ediție

28 11 2017

Vineri, 24 noiembrie 2017 s-a desfășurat în sala de sport a școlii o activitate concurs rezervată elevilor de gimnaziu sub deviza „Balul toamnei”. A fost o activitate a elevilor, pentru elevi organizată de elevii clasei a VIII-a A. Concursul se vrea o tradiție în Școala Gimnazială „Spiru Haret” Bacău, fiind deja al treilea an când în luna noiembrie se desfășoară o activitate care celebrează toamna, cu sărbătorile ei. Concursul s-a desfășurat anul acesta în mai multe secțiuni: prezentarea unor costume, creații literare, manifestarea talentului elevilor în diverse forme (desene, pictură pe pânză, dans modern și dans de societate, interpretare vocală și actoricească), o întrecere a kendamiștilor și un scurt concurs de Miss și Mister dar și un concurs al bostanilor sculptați.
Au concurat mai mult de 100 de elevi ai claselor de gimnaziu, iar ceilalți colegi le-au făcut galerie, oferindu-le susținere și încurajare. Concurenții sunt recompensați cu diplome pentru fiecare secțiune a concursului la care au participat.
Sperăm ca următoarele ediții ale concursurilor să se bucure de participarea entuziastă a elevilor școlii noastre.
prof. Gianina Damaschin





Educația juridică a elevilor școlii

28 11 2017

Săptămâna Globală a Educaţiei a fost cadru perfect pentru a continua activităţile de informare şi prevenire a comportamentului antisocial. Luni, 13.XI.2017, elevii claselor a VII-a A şi B s-au întâlnit cu reprezentatul Agenţiei pentru Prevenirea Traficului de Fiinţelor Umane, joi, 16 noiembrie 2017 a avut loc o activitate de educație juridică a elevilor din Școala Gimnazială „Spiru Haret” desfășurată în parteneriat cu ISJ Bacău și Parchetul Bacău.
La întâlnire au participat elevii claselor a VIII-a A, a VIII-a B și a VII-a B, diriginți și profesori ai claselor și domnul procuror Cătălin Ionașcu.
Domnul procuror a purtat un dialog cu elevii referitor la ceea ce înseamnă educația juridică dar și ce consecințe are nerespectarea regulilor într-o societate democratică. Elevii au conștientizat (dovada o reprezintă răspunsurile lor la diversele întrebări și situații problemă propuse de domnul procuror) că „libertatea mea de opinie se oprește acolo unde aduce atingere demnității și siguranței colegului / prietenului meu”. De asemenea au putut afla că pedepsele pot îmbrăca diverse forme: muncă în folosul comunității, amenzi, perioade de privare de libertate…





Activitate de informare şi prevenire

28 11 2017

La începutul lunii noiembrie 2017, elevii din clasele a VII-a şi a VIII-a au participat la mai multe activităţi de informare şi prevenire a actelor antisociale, prin prezentările realizate de reprezentanţii Inspectoratului Judeţean al Jandarmeriei Bacău. Elevilor li s-au prezentat datoriile cetăţeneşti pe care trebuie să şi le îndeplinească şi modalităţile prin care pot preveni implicarea lor în fapte condamnate de lege.





Educaţie socială

28 11 2017

Elevii clasei a V-a C, coordonaţi de doamna profesoară Ramona Cioarec au reînnoit stratul de lalele din grădina şcolii, printr-o amplă activitate de plantare. Elevii au greblat, au săpat, și au pus fiecare câteva lalele, unii zece, altii mai multe, Marian şi Casian fiind cei care au adus lopeți. Au greblat și fetele, consolidând O lecție de viata, după legendele despre lalea.
Activitatea a constituit ocazia perfectă pentru învăţare experenţială, punând în practică noţiunile de botanică, dar şi pe cele de interrelaţionare colegială. Elevii au fost recompensaţi pentru munca depusă, în funcţie de implicare. Doamna Cioarec apreciază că prin acest exerciţiu se demonstrează că „o mana de copii, prin inocenta și implicarea lor, vor da viaţă și vor schimba arhitectura relaţiilor dintre elevi- elevi și elevi-profesori”.





Simpozionul judetean „Sfintii inchisorilor si literatura carcerala”

4 11 2017

Sâmbătă, 4 XI 2017, Şcoala Gimnazială „Spiru Haret” Bacău a găzduit Simpozionul judeţean „Sfinţii închisorilor şi literatura carcerală”, organizat de Asociaţia Profesorilor de Religie „Sfânta Paraschiva” Bacău. Au conferenţiat pr. dr. Liviu Petcu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” a Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi despre „Spiritualitatea şi cultura – sprijin, întărire şi mângâiere pentru mărturisitorii din temniţele comuniste”, pr. dr. Nicolae Hurjui, de la Biserica „Înălţarea Domnului” Bacău despre „Mărturisitori băcăuani în perioada comunistă”, profesor Marius Manta, de la Colegiul Naţional de Artă „George Apostu” Bacău şi redactor la revista „Ateneu”, despre „Jertfa intelectualităţii româneşti în perioada comunistă şi literatura carcerală” şi doamna profesoară dr. Livia Liliana Sibişteanu despre“Conținutul spiritual religios și național al picturii religioase din spațiul românesc“. Prelegerile au evocat teme ale Anului omagial 2017: Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.
Cadrele didactice prezente la activitate au participat cu articole cuorinse în volumul omonim, postat pe site-ul Asociaţiei Profesorilor de Religie „Sfânta Paraschiva” Bacău: https://asociatiaprofesorilordereligiebacau.files.wordpress.com/2015/11/volum-simpozion-20171.pdf. Volumul simpozionului a fost structurat pe patru teme: 1.Sfinţii încisorilor şi literatura carcerală, 2. Patriarhul Justinian Marina, 3. Rolul iconarilor în cultura creştină şi 4. Valorificarea experienţei de viaţă a elevilor în actul didactic.
Aflat la Simpozion din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău, părintele inspector dr. Adrian Alexandrescu a apreciat calitatea prezentărilor şi a mulţumit invitaţilor pentru cele împărtăşite, pentru provocările lansate conştiinţelor participanţilor şi organizatorilor pentru activitatea deosebită.
Simpozionul „Sfinţii închisorilor şi literatura carcerală” continuă lucrarea de pomenire a celor ce au trecut la cele veşnice, din această zi de pomenire a moşilor de toamnă, când în fiecare biserică am pomenit pe cei din neamul nostru şi pe martirii şi mărturisitorii din închisorile comuniste. Fie ca numele lor să fie trecute în rândul sfinţilor, iar rugăciunile lor înaintea tronului divin să ne ajute la mântuirea întregului popor român.