Reprezentantul nostru la un eveniment istoric

27 06 2017

Vlad Amariei, din clasa a V-a B, a participat in calitate de membru al grupului de muzica populara condus de Doamna profesoara Maria Salaru, la primirea sfintelor moaste ale Sf. Grigorie Decapolitul de la Manastirea Bistrita, judetul Valcea. Acestea au fost aduse în pelerinaj pentru prima oară în Moldova. Într-o atmosferă de sărbătoare, numeroși băcăuani au luat parte la ceremonia de primire a sfintelor odoare și slujba acatistului care au avut loc în după amiaza zilei de 25 iunie, la Biserica ”Sf. Apostoli” din Parcul Cancicov. Costumați în haine populare, purtând steaguri tricolore sau flori, credincioșii care au umplut aleile principale s-au rugat alături de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și preoții băcăuani, care, în cântări specifice momentului, au întâmpinat racla cu sfintele moaște la intrarea în Parcul Cancicov. La evenimentul ce consemnează o nouă bornă pentru viața spirituală a comunității au fost prezenți și reprezentanții autorităților centrale, județene și locale. Ajunse pe meleaguri moldave pentru întâia oară, în cele peste cinci secole de când se află pe teritoriul țării noastre, sfintele moaște au fost aduse de o delegație condusă de Preasfințitul Emilian Lovișteanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. ”Astăzi ne bucurăm întru Duhul Sfânt, pentru că a venit la noi Sfântul Grigorie Decapolitul, unul dintre cei mai venerați sfinți din cuprinsul Patriarhiei Române. Acest mare și cinstit cuvios al Bisericii noastre aduce mângâiere, sănătate și bucurie duhovnicească. Sf. Grigorie Decapolitul a trăit între secolele VIII-IX, fiind un apărător al ortodoxiei în fața ereziei iconoclaste. ”A fost înzestrat cu darul facerii de minuni, iar trupul lui nu a putrezit, devenind sfinte moaște, ca o mărturie în mijlocul creștinătății că cinstirea sfintelor icoane și a sfintelor moaște reprezintă un adevăr de credință, reprezintă ceea ce Dumnezeu ne cere, să-L cinstim pe El și pe sfinții Lui”, a spus PS Emilian. În ceea ce privește prezența în Țara Românească, sfintele sale moaște au fost aduse în așezământul monahal din Oltenia în anul 1497, când, în Moldova, la Neamț era sfințită marea biserică a ctitoriei Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt. ”În ultimii ani ai secolului al XV-lea, banul Barbu Craiovescu a adus sfintele odoare la mănăstirea Bistrița din Vâlcea, ctitoria familiei sale, acolo unde el însuși s-a călugărit sub numele de Pahomie”, a mai adăugat reprezentantul Arhiepiscopiei Vâlcei.

Reclame

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: