Tabara la Vama

21 08 2014

În această vacanță, în perioada 28 iulie-2 august 2014, elevii clasei a II-a A, împreună cu doamna învăţătoare Monalisa Laura Gavriluț, au organizat o tabără de activități la Vama, în județul Suceava. Traseul (Bacău – Târgu Neamţ– Gura Humorului – Vama) a oferit posibilitatea de a călători în timp alături de Ștefan cel Mare la Cetatea Neamţului, de a lăsa imaginația să construiască scene amuzante la Casa Memorială Ion Creangă din Humuleşti și de a găsi liniștea sufletească la Mănăstirea Agapia.
Excursiile la Mănăstirile Putna, Voroneț, Sala Tronului și plimbarea cu Mocănița au fost adevărate călătorii în timp, vizitarea Salinei Cacica a reprezentat o reală expediție la mare adâncime, toate acestea fiind întregite de farmecul artistic regăsit la Expoziţia de ouă încondeiate Condrea, dar și mergând pe urmele lui Ciprian Porumbescu.
Activităţile desfăşurate: drumeţii cu căruța, atelierul de pictură şi creaţie, încondeiatul ouălor, țesutul covoarelor, decorarea vaselor de ceramică de la Marginea, serile de divertisment, jocurile sportive au îmbogățit experiența elevilor, adăugându-se în cartea vieții ca o nouă reușită.

20140721_104126 20140721_160911 20140722_130503 20140723_102840


Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: