Bursele Consiliului Local

28 11 2012

Intr-un cadru festiv, astazi cei mai buni elevi ai scolii au primit bursele pentru activitatea desfasurata in semestrul al II-lea al anului trecut scolar.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Reclame




Atelier de creatie

24 11 2012

Sambata, 24 noiembrie 2012, elevii clasei a V-a C au desfasurat a doua activitate din cadrul proiectului educational „Copilarie fericita”, impreuna cu partenerii de la Colegiul National „Ferdinand I” si de la Scoala Parava. In cadrul acestei activiati, gazdele, coordonate de doamna profesoara Gabriela Ciuche, ne-au incantat cu dramatizarea povestirii „Strugurele parintelui Macarie”, iar sub indrumarea mesterului popular Marcel Tilibasa, au confectionat papusele din panusi, bratari din lana si cos din nuiele. Toate obiectele confectionate vor fi puse in vanzare, iar banii obtinuti var fi donati unei fundatii care ajuta pe copiii cu autism .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 





Cercul metodic-modalitate de formare continuă

21 11 2012

Marţi, 20 noiembrie, s-a desfăşurat întâlnirea cercului metodic la Şcoala Gimnazială “Spiru Haret” din Bacău, prilej cu care profesori din mai multe şcoli băcăuane şi din commune  limitrofe au abordat spinoasa problemă a lecturii în rândul elevilor: cum să-i facem să citească mai mult? Ce tipuri de lectură se pot aborda, astfel încât lectura să devină o preocupare constantă, un mod de cunoaştere şi o alternativă eficientă  la asaltul falselor modele promovate în media?

La aceste întrebări şi la multe altele, profesoarele de la şcoala amintită au încercat găsirea unor răspunsuri printr-o suită de activităţi cu înalt potenţial formativ. Profesoara Maria Ţepeş a oferit un model de abordare a temei prin proiecte realizate de elevi de clasa a VIII-a  privind însuşirea de tehnici de lucru şi vehicularea conceptelor de teorie literară, necesare şi pentru Evaluarea Naţională; profesoara Simona Sachelaru a oferit o secvenţă didactică inedită prin care a exploatat lucrarea “Care-i faza cu cititul?”, pretext pentru a intra în tema propusă, pentru ca mai apoi, să demonstreze  prin conversaţie euristică şi prin aplicaţie directă pe text, modalităţi de abordare creativă a textului literar. Elevii au prezentat în manieră personală cărţi pe care le-au citit şi care pot constitui viitoare lecturi în lista oricărui coleg. Interesante au fost şi proiectele prezentate de elevi coordonaţi de profesoara Pompilia Postelnicu (film sau carte ), realizate plecând de la titluri care abordează o temă anume sau plecând de la un cuvânt-cheie.

Momentul de vârf al acvitităţii l-a constituit realizarea de către profesorii participanţi la activitate a unui proiect care să ducă la stimularea interesului pentru lectură, activitate moderată de profesoara Pompilia Postelnicu, responsabila cercului metodic: după prezentarea unor repere teoretice privind tipurile de lectură, a tipurilor de cititori, în viziunea unor tereticieni consacraţi (Paul Cornea, Adrian Marino, Umberto Eco) s-a trecut  la activitatea de  creionare a proiectului în manieră interactivă, pe grupe de lucru. Profesorii prezenţi şi-au folosit achiziţiile teoretice dobândite la cursuri de formare sau experienţa  practică, fiind adesea iniţiatori sau colaborând la implementarea unor proiecte educaţionale. Activitatea a avut o importantă componentă formativă, implicând atât respectarea unor coordonate formale de concepere a unui proiect, cât şi  conştientizarea, interiorizarea unor noţiuni sau elemente structurale care au justificarea logică şi acţională în economia unei astfel de construcţii.

Activitatea a fost apreciată de participanţi care şi-au exprimat speranţa într-o reluare a acestei modalităţi de lucru.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 





Saptamana Globala a Educatiei

21 11 2012

Ca in fiecare an, in Saptamana Globala a Educatiei, in Scoala „Spiru Haret” Bacau s-au organizat o serie de activitati in parteneriat, cu scopul de a constientiza necesitatea educatiei, indiferent de forma si agentii ei. Astfel, cei mai mici scolari, de la clasa pregatitoare B au facut o lectie de TIC (tehnologia informatiei si a comunicatiilor) impreuna cu elevii clasei a X-a D, de la Colegiul National  „Vasile Alecsandri” Bacau. Elevii clasei a V-a C au testat gustul educatiei atat in cadrul formal al orei de dirigentie, in parteneriat cu elevii clasei a XII-a D de la acelasi Colegiu,   cat si educatia nonformala, in cadrul unei activitati in parteneriat cu elevii de la Scoala Parava si cei de la Colegiul National „Ferdinand I”.

 

   

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 





Saptamana tolerantei

15 11 2012

La Scoala Gimnaziala „Spiru Haret” Bacau, saptamana 8-15 noiembrie 2012 a fost declarata Saptamana tolerantei. Activitatile desfasurate in aceasta saptamana au avut drept scop educarea tinerilor pentru constientizarea si acceptarea diferentelor dintre oameni. Elevii au prezentat eseuri, proiecte, desene legate de aceasta tema, dovedindu-si creativitatea, originalitatea, spiritul de echipa si cunostintele. Intrucat intoleranta poate degenera adesea agresivitate, coordonatorul de proiecte si programe, doamna profesoara Gabriela Veliche, a invitat la aceste activitati reprezentanti ai Inspectoratul Judetean de Jandarmi Bacau, care le-a vorbit elevilor despre infractiuni si contraventii, despre delicventa juvenila si despre pericolele care-i ameninta pe minori. Reprezentantii IJJ Bacau le-au dat copiilor cateva sfaturi valoroase pentru securitatea lor.

Activitatea s-a incheiat cu premierea lucrarilor celor mai bune lucrari: Categoria eseuri:

1. Ifrim Madalina, clasa a VIII-a A, coordonata de doamna directoare Livia Liliana Sibisteanu

2.Solomon Alexandra, clasa a VII-a B, Marghidan Olivia clasa a VI-B si Barnea Mihaela, clasa a V-a B, indrumate de doamna profesoara Simona Sachelaru

3. Bujor Ruxandra, clasa a V-a C, indrumata de doamna profesoara Teodora Plaesu

Categoria desene: 1. Florea Ana Francesca, clasa a VI-a B, indrumata de doamna Oltea Ion

2. Clopotel Cosmin, Nita Eusebiu, Petrica Iosif si Olaru Andrei, clasa a VIII-a C, coordonati de dl. prof. Marius Craita-Mandra

Categoria proiecte:

1.”Cubul violentei”, „Diferentele- surse de conflict?” si „Ziua Non-violentei”, clasa a VII-a C, elevi indrumati de doamna profesoara Florentina Ambrosie\

2. Proiectul clasei a V-a B, elevi indrumati de doamna profesoara Gabriela Veliche.

    

 





„Revin toamna cum revin acasa..” (Ana Blandiana)

15 11 2012

În cadrul poiectului „Scriitori de ieri, cititori de azi” care are dret parteneri elevi şi profesori de la Şcolile Gimnaziale „Spiru Haret”, „Constantin Platon” şi Şcoala Gimnazială Luizi Călugăra s-a desfăşurat miercuri, 14 noiembrie activitatea cu genericul „Toamna în literatură”, iniţiată de profesoara Simona Sachelaru. Elevii coordonaţi de Maria Ţepeş, Pompilia Postelnicu şi Cecilia Stoian şi Simona Sachelaru au prezentat un original recital de muzică şi poezie, au prezentat proiecte realizate în cadrul lecţiilor de literatură, au dat glas emoţiilor lor prin creaţii proprii- eseuri descriptive.

După un „intro” cuprinzând  interpretări mitologice, de cultură tradiţională şi de  teorie literară (teme, motive), elevii au ocupat „scena” activităţii, emoţionând prin inocenţă şi bucuria comunicării.

Intervenţiile elevilor  au ilustrat atât cunoaşterea mijloacelor artistice, precum şi o bogăţie sufletească cultivată continuu de dascălii lor, prin studiul textelor literare, prin diverse activităţi care dau prilejul afirmării propriei sensibilităţi.

Prin acest proiect, iniţiatorii, profesoare la şcolile amintite, îşi propun să pună alături elevi provenind de la unităţi şcolare diferite, din medii sociale diverse, uniţi , însă, de aceeaşi sensibilitate, de interesul pentru studiu, de dragostea pentru literatură.

Proiectul va continua prin activităţi comune în semestrul al doilea, prin abordarea de texte literare mai puţin cunoscute, aparţinând unor autori români mai puţin studiaţi.

                                                     

                                                                





Impreuna suntem mai puternici!

7 11 2012

Va invit sa fiti alaturi de colegele voastre de la clasa a VII-a C si sa le votati proiectul lor cu care participa la Concursul national Fulga:

http://www.laptescolar.ro/fulga-town

Fulga Town, orasul cu cele mai frumoase cladiri, construite de locuitori din cutii de lapte de la fabrica Fulga. Va invitam sa vizitati Fulga Town!

Membrii echipei:

  • Ciuche Bianca-Andreea
  • Tofan Elena-Cristina
  • Haraga Roxana-Andreea
  • Buznea Daria-Stefana
  • Tirsu Catalina
  • Savin Stefana-Elena
  • Gurin Andra-Elena
  • Drug Adelina-Florentina
  • Coordonator Florentina Ambrosie